Author: Florin

 

Mă relaxează, mă scapă de stres, mă ajută să mă concentrez, îmi place, socializez mai uşor. 

Fumatul satisface nevoi create de fumatul însuşi, întreţinând cercul vicios al dependenţei. Un fumător întâmpină stres suplimentar faţă de un nefumător în aceeaşi situaţie problematică, surplusul de stres provenind din faptul că stresul grăbeşte instalarea sevrajului prin stimularea acidităţii urinei care, la rându-i grăbeşte excreţia nicotinei din organism. De aceea, în situaţii de stress, aprinzându-ţi o ţigară ai senzaţia că reduci nivelul de stres. În realitate, nu faci altceva decât să-ţi cobori nivelul stresului la nivel de nefumător.

Fumatul te ajută să te concentrezi atunci când sevrajul te împiedică. Nu cred că după o ţigară devii mai concentrat decât un nefumător.

Îţi place să fumezi. Trebuie să recunoşti că nu toate ţigările pe care le fumezi într-o zi îţi fac plăcere. Cele mai multe probabil le fumezi robotic, mecanic, fără a le acorda vreo importanţă, fără a-ţi rămâne în memorie. Unele ţigări îţi cad chiar prost, te fac să te simţi rău, să ai ameţeli, senzaţie de greaţă. Totusi, există una-două ţigări care chiar îţi plac. Ţigara de după un film la cinema etc… Evident, după ce s-a instalat sevrajul, fumatul unei ţigări  restabileşte echilibrul chimic la nivelul receptorilor nicotinici, generând plăcere. Dar nevoia fiziologică de nicotină este cauzată de modificarea fizico-chimică a funcţionalităţii cerebrale de către fumat. Cu alte cuvinte, ca sa-ţi placă o ţigară, trebuie să suferi de sevraj.

Dacă găseşti dificil să socializezi altfel decât ieşind la fumoar cu colegii, este posibil să ai o problemă emoţională din spectrul tulburărilor anxioase care întăreşte dependenţa de nicotină. Chiar crezi că nefumătorii socializează cu dificultate, fiindu-ţi inferiori din acest punct de vedere?

Indiferent de motivele pentru care fumezi, ori sunt create de dependenţa de nicotină ori sunt absurde. Pentru fumat există doar două motive valide: vrei cu orice preţ să mori în chinuri sau îţi place la nebunie sevrajul si vrei să-l experimentezi tot restul vieţii.

 

 Foarte probabil din motive financiare, pentru sănătate sau pentru altcineva (partener de viaţă, copil). Dacă singurul motiv este cel financiar, foarte probabil că vei recădea. Oricât de pertinent ar părea, dacă motivul financiar ar fi fost atât de important, astăzi ai fi fost un fost fumător. Bănuiesc că nu te-ai apucat ieri de fumat şi că ai ceva timp de când fumezi sume importante de bani, suficient de importante încât să te gândeşti să renunţi. Problema cu motivaţia e următoarea: Nu e ca şi cum ţigările s-ar fi scumpit brusc peste noapte, atât de mult încât daca ai continua să fumezi de acum încolo, vei face foamea sau nu-ti vei mai permite ratele la apartament, aşa că ai hotărât să renunţi. Fumezi de ceva timp, ai învăţat să trăieşti cu gaura din buget produsă de fumat, te-ai adaptat. Poţi continua aşa mult şi bine. Iar economiile pe care le-ai face renunţând, este posibil să nu compenseze pentru suferinţa sevrajului. Dorinţa de a fuma este foarte intensă, cel puţin în prima săptămână de abstinenţă, cere gratificare  imediată, în timp ce recompensa materială zilnică aproape că nu se compară din punct de vedere al satisfacţiei (costul unui pachet de ţigarete) iar recompensa pe  termen lung este problematică fiind… pe termen… lung. Adica:

– Ioane, da’ tu de cât timp fumezi?

– Oho, bă Vasile, să tot fie 15 ani…

– Ioane, tu-ţi dai seama că dacă nu dădeai atâţia banii pe ţigări, azi aveai BMW?

– Hmmm, mă Vasile, tu nu fumezi, aşa-i?

– Aşa-i…

– Pai şi unde-ţi e BMW-ul?

 

Te laşi pentru că partenerul de viaţă s-a lăsat? E suficientă o ceartă conjugală pentru a te reapuca. Uneori, însuşi efortul de a renunţa la fumat pentru celălalt este sămânţă de ceartă.

Te laşi pentru copil? Mintea umană găseşte mereu căi de a împăca şi capra şi varza: poti fuma doar la servici sau doar afară din locuinţă sau poţi trece la alte modalităţi de inoculare a nicotinei (plasturi, ţigare electronică, inhalatoare, pastile etc.). Sau copilul pleacă la facultate în alt oraş, cu tot cu motivaţia ta.

Te poţi gândi că dacă rezişti suficient timp, tentaţia de a fuma va dispărea complet, indiferent de motivaţie. FALS! În momentul în care a dispărut motivaţia de a nu fuma, devii automat vulnerabil. De aceea, este imperativ să-ţi construieşti un sistem motivaţional complex şi consistent, bazat atât pe motivaţii negative (efecte nocive) cât şi pozitive (beneficii), în cadrul căruia sănătatea să ocupe locul central.

Motivele legate de sănătate sunt de departe cele mai importante pentru cel care vrea să renunţe la fumat. Majoritatea fumătorilor ştie că fumatul e rău pentru sănătate, că provoacă boli pulmonare si cardiace. Foarte puţini ştiu, însă, mai mult de atât. A-ţi repeta mental că fumatul e rău are acelaşi efect pe care-l are un părinte asupra unui copil căruia-i spune că dulciurile ii fac rău: niciunul! Nu cred că există oameni care să nu fie conştienţi că fumatul şi sănătatea nu-s compatibile. Cu toate astea, prea puţini hotărăsc să renunţe la fumat şi şi mai puţini reuşesc. De ce? Pentru că nu au o imagine clară asupra “răului” pe care-l provoacă fumatul sănătăţii, pericolul fumatului nu are o reprezentare mentală coerentă astfel încât să fie perceput ca fiind real şi concret. Pozele de pe pachetele de ţigări, oricât ar fi de înspăimântătoare, evocă legături asociative întâmplătoare fumătorului care are natural tendinţa de a reatribui cauzalitatea sau de a le evita.

Lucrurile se schimbă, însă, radical cănd fumătorul începe să cunoască în detaliu impactul fumatului asupra sănătăţii. Informaţii statistice, neurofiziologice, oncologice, cardio-respiratorii, morfo-funcţionale, bio-chimice, psihologice, interacţiuni între aceste informaţii etc. toate acestea converg către o imagine mentală clară de care fumătorul are nevoie în lupta sa cu dependenţa de nicotină. Sigur că unii se pot gândi că această abordare este cam forţată, că nu mulţi pot înţelege astfel de informaţii sau că nu este cu adevărat nevoie de ele. Evident că se poate renunţa la fumat şi altfel dar Intrebarea este daca tu poţi altfel?  Premisa de la care plec este ca singura problemă aici este atitudinea, nu puterea de înţelegere, nu studiile.