Fumătorii, în special cei care încearcă să renunţe pentru prima dată, optează pentru voinţă ca principal instrument de luptă împotriva dorinţei. Dorinţă – Voinţă, pare o luptă echitabilă între doi adversari egali, “fie ca cel mai bun să câştige” părând un slogan potrivit. Ei bine, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Ambiţia este un luptător brut, fără prea multă minte şi un mare energofag, epuizând rapid resurse psihice extrem de necesare în alte zone cum ar fi ,de pildă, sistemul motivaţional. Şansele sale de izbândă se diminuează simţitor cu fiecare “luptă” împotriva dorinţei, obosind din ce în ce mai mult. Unii dintre cei care s-au lăsat bazându-se pe voinţă susţin chiar faptul că le este mai greu să facă faţă dorinţei seara si, aparent paradoxal, mult mai uşor dimineaţa la cafea. Pe termen lung, este aproape imposibil să nu recazi dacă pleci la război cu voinţa pe post de drapel.
De ce stau lucrurile astfel? Deoarece lupta dintre voinţă si dorinţă este o luptă cu morile de vânt. Nu dorinţa este adevăratul duşman ci dependenţa. Dependenţa este un strateg iscusit şi şiret care luptă murdar folosind tehnici de manipulare, persuasiune, elemente-surpriză şi tot felul de capcane. Dorinţa nu este altceva decât felul dependenţei de a-ţi arăta ce trebuie să faci pentru a scăpa de starea mizerabilă pe care o trăieşti în sevraj: Aprinde o ţigară şi stresul, anxietatea, irascibilitatea, agitaţia, insomniile, somnolenţa, depresia, dificultăţile de concentrare etc. vor dispărea ca prin minune; N-o face şi te vei simţi mizerabil tot restul vieţii! Dependenţa este aidoma Hidrei din mitologia greacă, monstru care-şi regenera capetele odată tăiate. Poţi alege să-ţi sacrifici timp şi energie tăind o vreme capete sau poţi alege să lupţi folosindu-ti isteţimea. La urma urmei, Heracle dovedit-o pe Hidră cu săgeţi otrăvite cu sângele acesteia.
În concluzie, voinţa te ajută să faci faţă un timp
Pentru a învinge, trebuie să-ţi asumi patru lucruri:
1. Eşti dependent de drog (nicotină);
2. Trebuie să-ţi cunoşti în cel mai infim detaliu duşmanul (dependenţa)
3. Renunţatul la fumat este obiectivul tău numarul 1, preocuparea ta principală pentru cel puţin următoarele şase luni;
4. Nu vei mai introduce niciodată şi sub nici o formă nicotină în organism.