Foarte probabil din motive financiare, pentru sănătate sau pentru altcineva (partener de viaţă, copil). Dacă singurul motiv este cel financiar, foarte probabil că vei recădea. Oricât de pertinent ar părea, dacă motivul financiar 
ar fi fost atât de important, astăzi ai fi fost un fost fumător. Bănuiesc că nu te-ai apucat ieri de fumat şi că ai ceva timp de când fumezi sume importante de bani, suficient de importante încât să te gândeşti să renunţi. Problema cu motivaţia e următoarea: Nu e ca şi cum ţigările s-ar fi scumpit brusc peste noapte, atât de mult încât daca ai continua să fumezi de acum încolo, vei face foamea sau nu-ti vei mai permite ratele la apartament, aşa că ai hotărât să renunţi. Fumezi de ceva timp, ai învăţat să trăieşti cu gaura din buget produsă de fumat, te-ai adaptat. Poţi continua aşa mult şi bine. Iar economiile pe care le-ai face renunţând, este posibil să nu compenseze pentru suferinţa sevrajului. Dorinţa de a fuma este foarte intensă, cel puţin în prima săptămână de abstinenţă, cere gratificare imediată, în timp ce recompensa materială zilnică aproape că nu se compară din punct de vedere al satisfacţiei (costul unui pachet de ţigarete) iar recompensa pe termen lung este problematică fiind… pe termen… lung. Adica:
– Ioane, da’ tu de cât timp fumezi?
– Oho, bă Vasile, să tot fie 15 ani…
– Ioane, tu-ţi dai seama că dacă nu dădeai atâţia banii pe ţigări, azi aveai BMW?
– Hmmm, mă Vasile, tu nu fumezi, aşa-i?
– Aşa-i…
– Pai şi unde-ţi e BMW-ul?
Te laşi pentru că partenerul de viaţă s-a lăsat? E suficientă o ceartă conjugală pentru a te reapuca. Uneori, însuşi efortul de a renunţa la fumat pentru celălalt este sămânţă de ceartă.
Te laşi pentru copil? Mintea umană găseşte mereu căi de a împăca şi capra şi varza: poti fuma doar la servici sau doar afară din locuinţă sau poţi trece la alte modalităţi de inoculare a nicotinei (plasturi, ţigare electronică, inhalatoare, pastile etc.). Sau copilul pleacă la facultate în alt oraş, cu tot cu motivaţia ta.
Te poţi gândi că dacă rezişti suficient timp, tentaţia de a fuma va dispărea complet, indiferent de motivaţie. FALS! În momentul în care a dispărut motivaţia de a nu fuma, devii automat vulnerabil. De aceea, este imperativ să-ţi construieşti un sistem motivaţional complex şi consistent, bazat atât pe motivaţii negative (efecte nocive) cât şi pozitive (beneficii), în cadrul căruia sănătatea să ocupe locul central.
Motivele legate de sănătate sunt de departe cele mai importante pentru cel care vrea să renunţe la fumat. Majoritatea fumătorilor ştie că fumatul e rău pentru sănătate, că provoacă boli pulmonare si cardiace. Foarte puţini ştiu, însă, mai mult de atât. A-ţi repeta mental că fumatul e rău are acelaşi efect pe care-l are un părinte asupra unui copil căruia-i spune că dulciurile ii fac rău: niciunul! Nu cred că există oameni care să nu fie conştienţi că fumatul şi sănătatea nu-s compatibile. Cu toate astea, prea puţini hotărăsc să renunţe la fumat şi şi mai puţini reuşesc. De ce? Pentru că nu au o imagine clară asupra “răului” pe care-l provoacă fumatul sănătăţii, pericolul fumatului nu are o reprezentare mentală coerentă astfel încât să fie perceput ca fiind real şi concret. Pozele de pe pachetele de ţigări, oricât ar fi de înspăimântătoare, evocă legături asociative întâmplătoare fumătorului care are natural tendinţa de a reatribui cauzalitatea sau de a le evita.
Lucrurile se schimbă, însă, radical cănd fumătorul începe să cunoască în detaliu impactul fumatului asupra sănătăţii. Informaţii statistice, neurofiziologice, oncologice, cardio-respiratorii, morfo-funcţionale, bio-chimice, psihologice, interacţiuni între aceste informaţii etc. toate acestea converg către o imagine mentală clară de care fumătorul are nevoie în lupta sa cu dependenţa de nicotină. Sigur că unii se pot gândi că această abordare este cam forţată, că nu mulţi pot înţelege astfel de informaţii sau că nu este cu adevărat nevoie de ele. Evident că se poate renunţa la fumat şi altfel dar Intrebarea este daca tu poţi altfel? Premisa de la care plec este ca singura problemă aici este atitudinea, nu puterea de înţelegere, nu studiile.
bun să câştige” părând un slogan potrivit. Ei bine, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Ambiţia este un luptător brut, fără prea multă minte şi un mare energofag, epuizând rapid resurse psihice extrem de necesare în alte zone cum ar fi ,de pildă, sistemul motivaţional. Şansele sale de izbândă se diminuează simţitor cu fiecare “luptă” împotriva dorinţei, obosind din ce în ce mai mult. Unii dintre cei care s-au lăsat bazându-se pe voinţă susţin chiar faptul că le este mai greu să facă faţă dorinţei seara si, aparent paradoxal, mult mai uşor dimineaţa la cafea. Pe termen lung, este aproape imposibil să nu recazi dacă pleci la război cu voinţa pe post de drapel.