Ce este dezvoltarea personală?
Dezvoltarea personală a luat fiinţă prin împletirea ideilor şi tehnicilor prezente în consiliere şi psihoterapie, adaptându-le la nevoile persoanelor care simt că în viaţa lor este nevoie de o schimbare, însă nu ştiu unde sau cum să acţioneze.
Dezvoltarea personală înseamnă a învăţa sa îţi gestionezi situaţiile problematice cu scopul îmbunătăţirii rezultatelor, înseamnă descoperirea capacităţilor şi abilităţilor proprii. Aceasta presupune un control conştient, exercitat deliberat, recunoaşterea şi identificarea distorsiunilor cognitive şi depunerea efortului pentru a le conferi utilitate şi adaptabilitate la realitate.
De ce dezvoltare personală de grup?
Dezvoltarea personală poate fi atât individuală, cât şi de grup însă cei mai mulţi psihoterapeuţi preferă grupul ca formă principală datorită posibilităţii jocurilor de rol care au un impact deosebit asupra formării abilităţilor şi deprinderilor vizate dar şi a calităţilor de „oglindă” şi suport ale grupului.
Potenţialul uman
Ceea ce face diferenţa între oameni nu este un cumul de abilităţi şi calităţi pe care orice persoană le poate dobândi, ci imaginea de sine şi motivaţia de a-şi dezvolta anumite calităţi şi abilităţi, motivaţie care se adânceşte prin recompense şi pedepse întâlnite şi sudate în istoria personală a individului. Această istorie se grefează, în cele mai multe cazuri, pe evenimente din copilăria mică, constituindu-se adevărate filtre pe care omul le foloseşte mai târziu pentru a evalua persoane şi situaţii, propria persoană, pentru a se compara cu ceilalţi, pentru a vedea succes sau insucces în propriile acţiuni.
Pe cât de laborios sau fictiv sună, gândeşte-te că un mare analist comportamental a învăţat porumbei să joace ping-pong şi maimuţe să piloteze rachete spaţiale, folosindu-se de sisteme de întarire relativ simple. Dacă aceste lucruri ţi se par miraculoase, imaginează-ţi până unde se poate ajunge gestionând eficient potenţialul uman.
Tipuri de angajaţi
De multe ori, un angajat este privit ca un instrument care dispune de un areal limitat de abilităţi, aptitudini, iar atunci este învăţat să se compare cu ceilalaţi prin prisma a ceea ce a făcut până la un moment dat şi nu prin prisma potenţialului lui, posibilităţilor sale, modului unic în care mediul acţionează asupra lui sau interacţionează cu felul lui de a fi. Dacă pe lângă efectul demotivant şi inhibator al acţiunii, al implicării, al resemnării sau complacerii într-o situaţie, se mai adaugă şi consecinţele imaginii pe care şi-o creează în faţa superiorilor şi, implicit, nemulţumirea acestora privind randamentul angajatului in cadrul serviciului, eşecul este prescris.
Pe de altă parte, există oameni care se comportă într-o organizaţie ca şi cum ar considera jobul unicul motiv pentru a trăi, atât de activi şi atât de implicaţi în proiecte, avizi de atenţie şi foarte bine văzuţi de ceilalţi, chiar invidiaţi. La un moment dat, în cazul acestui tip de oameni, de multe ori randamentul profesional cunoaşte o pantă descendentă, abruptă, uimindu-i pe colegi şi şefi. Adevărata motivaţie a lor nu este „dragostea pură pentru muncă”, ci mai degrabă stima de sine foarte scăzută, având la bază etichetări ale copilăriei, iar comportamentul lor nu înseamnă altceva decât etichete asociate cu depresii, emoţii negative (frică, vinovăţie, etc). Comportamentul lor organizaţional, profesional, supraomenesc şi ireproşabil nu reprezintă altceva decât încercări disperate de a fugi şi de a se ascunde, de a contrazice propriile lor etichete, propriile lor standarde şi aşteptări personale care le ghidează implicarea în organizaţie. Aceste standarde sunt uneori atât de înalte încât, chiar dacă pe cei din jur îi impresionează cu reuşitele lor, ele îi condamnă la o nemulţumire ascunsă şi nu lipseşte decat o conjunctură nefericită în care nu mai pot face faţă sau vor fi copleşiţi, moment în care se instalează depresia, anxietatea, etc, ceea ce reprezintă o confirmare a etichetelor pentru această tipologie de angajaţi.
Un alt tip de angajat este individul forte, persoană ce evită munca în echipă de dragul de a rezolva singur, de a demonstra, lucruri care relevă despre el nevoia de siguranţă şi teama de eşec. Aceste îngrijorări şi nevoi îi pot determina pe unii angajaţi să fie atât de minuţioşi, încât marea parte a muncii lor constă în verificări şi reverificări ale taskurilor, proiectelor, încât de multe ori întârzie predarea la timp a acestora, părând pentru colegi sau superiori persoane încete sau lente. Ceea ce stă la baza unui astfel de comportament este convingerea că orice greşeală oricât de mică ar fi reprezintă o catastrofă. Persoane ce au aceeaşi convingere pot evita implicarea în diverse proiecte ale organizaţiei, părând pentru ceilalţi leneşi, demotivaţi sau neinteresaţi.
Pe lângă aceste tipologii, mai există desigur multe altele, de exemplu, cei cu fobii sociale sau persoane cu trac de public, care evită pe cât posibil implicarea în brainstorminguri, şedinţe sau luarea de decizii. De asemenea există persoane care pur şi simplu par că merg la serviciu doar pentru remuneraţie, total dezinteresaţi, un motiv fiind acela că pentru ei jobul nu este foarte important sau nu sunt multumiţi de domeniul de muncă ales.
În loc de concluzie
Indiferent de tipologie, la baza lipsei de randament stă întotdeauna o perturbare a echilibrului emoţional, mai profundă sau mai superficială, mai evidentă sau mai ascunsă. Această perturbare este fundamentul alegerilor pe care angajaţii le fac în viaţă, inclusiv în mediul profesional, cât şi la baza deciziilor pe care le iau ceilalţi în raport cu aceştia.
Dezvoltarea personală în aceste cazuri se va concentra asupra confruntării realiste cu acele etichete, cu standardele şi aşteptările nerealiste sau prea înalte, având ca obiectiv destructurarea acestora şi înlocuirea lor cu o optică realistă, congruentă cu realitatea, şi formarea abilităţilor de a-şi surprinde şi restructura modurile disfuncţionale de gândire, şi de a acţiona după principiul utilităţii de a gestiona situaţiile cu un minim de efort emoţional. Avantajul pentru angajator este acela de a-l avea pe angajat mai mult timp în organizaţie şi de a nu-l pierde fizic, emoţional sau motivaţional.
Noi, ca echipă de psihoterapeuţi, acţionăm după principiul conform căruia atingerea unui echilibru emoţional facilitează accesul angajatului la rezervorul personal de resurse, devenind astfel o persoană capabilă de o adaptare superioară la realitate, capabilă de a lua decizii constructive în ceea ce priveşte destinul personal şi, implicit, viaţa profesională.
Nu există om incapabil, ci doar om care nu se cunoaşte pe sine însuşi.
Întâlnirile vor avea loc săptamânal, timp de 4 ore, cu o pauză de 15 minute la 2 ore.
Interval orar propus:
09:00 -13:00
13:00 – 17:00
sau
17:00 – 21:00
*Intervalul orar şi ziua de desfăşurare vor fi hotărâte împreună cu participanţii la grup.
Locaţia: Centrul de psihoterapii şi dezvoltare personală “Psycovery”
Cost: 100 RON/şedinţă/persoană. Modulul de dezvoltare personală va cuprinde un număr de 60 ore, echivalentul a 15 şedinţe săptămânale. La cererea clientului, numărul întâlnirilor şi durata şedinţelor se pot modifica.
Număr participanţi: 8 – 10
Şedintele se vor desfăşura într-un mediu securizant, având ca regulă de bază confidenţialitatea, atât din partea psihoterapeuţilor, cât şi a membrilor grupului.
Metodele de lucru vor fi interactive şi vor include: exerciţii, jocuri de rol, exerciţii de exprimare emoţională, tehnici proiective, tehnici de comunicare non-verbală, vizualizări şi discuţii interactive de grup.
